10 ore de spectacol folcloric susţinut de peste 400 de invitaţi şi urmărit de 1.200 de spectatori, sunt cifrele celei de-a patra ediţii a festivalului portului popular „Făgăraş, foaie de ceapă”.
Între cei care au urcat pe scenă s-au aflat Fuego, Oana Bozga Pintea, Ansamblul Studenţesc Mărţisorul din Cluj-Napoca, Ansamblul Mărginimea din Sibiu, Ansamblul Profesionist Banatul, Mihaela Petrovici şi Ciprian Pop, nelipsind nici artiştii şi ansamblurile din Ţara Făgăraşului.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au înţeles că tradiţiile sunt cartea de vizită a neamului nostru şi noi, tinerii, mereu vom lupta ca ele să nu dispară. Acest festival a demonstrat faptul că putem sta liniştiţi, deoarece tinerii iubesc folclorul şi-l vor transmite şi generaţiilor viitoare. Energia frumoasă a spectatorilor făgărăşeni a adus multă bucurie artiştilor şi pe această cale vreau să le mulţumesc. Aţi fost un public extraordinar! De asemenea, vreau să le mulţumesc artiştilor locali şi naţionali pentru că mereu răspund pozitiv invitaţiei noastre. Bunul Dumnezeu să ne ajute ca mereu să trăim în armonie şi bucurie”, a declarat, directorul Casei de Cultură, Diana Gribincea Popa, la finalul evenimentului.