1630 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați au fost eliberate, anul trecut, de polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Brașov.
În 2021 au fost depistați 78 de străini în situații ilegale și emise 74 decizii de returnare. Totodată, polițiștii servicului pentru imigrări au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de 144 de mii de lei.
În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în anul 2021, poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Brașov au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 2945 de persoane, dintre care 2512 străini din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Nepal, India, Sri Lanka și Turcia și 433 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Germania, Italia şi Spania.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajarea în muncă, reîntregirea familiei și studii.