Sari la conținut

Anul ăsta s-au încasat o grămadă de bani la bugetul de stat. Statistica ne spune că s-au încasat mai mulţi ca în aceeaşi perioadă a lui 2009 când s-au încasat mai mulţi ca în 2008. În plus, Statul s-a împrumutat de la FMI cu un guguloi de bani, plus de pe piaţa bancară cu jumate de guguloi.

Unde naiba au dispărut banii, m-am întrebat. Actualii guvernanţi n-au putut să-i fure pe toţi, pentru că, dacă vrei să furi, trebuie să şi faci ceva, să iei un comision, ceva. Mici scandaluri cu patinoare şi scene, furtişaguri mărunte dacă e să ne gândim la potenţialul bugetului ţării.

Am început să bănuiesc că banii se ţin la ciorap pentru 2011, an preelectoral, când se vor vărsa cu ghiotura în proiecte de infrastructură în zonele de pedelişti din care ar avea de câştigat proiectanţii partidului, asfaltatorii partidului, consultanţii partidului, comisioanrii partidului şi cinstitul partidului, dl. Videanu. Eventual, dacă mai rămânea ceva se mai făceau şi nişte străzi, poduri sau diguri.

Atâta doar că nu ştiam cum, din punct de vedere economic, poţi să ţii banii la ciorap. Ei uite, se poate, Românica a cumpărat obligaţiuni de stat emise de guvernul SUA în valoare de 10,2 miliarde de dolari. Asta în iulie anul acesta. O să fie mişto când o să ajungă la scadenţă toate astea, sper să ajungă pentru atâta vopsea cât să fie pictată toată România în portocaliu.  de Ovidiu Eftimie

Comentarii

Ultimă oră