România avea înregistrate la nivel naţional un număr de 3.850 de produse alimentare în Registrul de atestare a produselor tradiţionale, la finele anului 2011, cu aproape 1.000 mai multe decât în 2010, ponderea cea mai mare fiind deţinută de produsele lactate, potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii. Deşi există o diversitate a produselor tradiţionale înregistrate la nivel naţional, de la brânzeturi, produse din carne, de panificaţie sau de brutărie, până la băuturi, miere, fructe şi legume, deocamdată magiunul de Topoloveni rămâne singurul produs alimentar care a reuşit să obţină protecţia comunitară. Specialiştii Ministerului Agriculturii au declarat că la ora actuală mai sunt două produse româneşti ce au depus documentaţie la minister pentru obţinerea protecţiei comunitare, respectiv Cârnaţii de Pleşcoi şi peştele Novac afumat din Ţara Bârsei.
„La ora actuală au fost de-puse documentaţii la minister pentru Cârnaţii de Pleşcoi şi peştele Novac afumat din Ţara Bârsei de către Asociaţia pentru Promovarea Cârnaţilor de Pleşcoi şi Asociaţia Doripesco, prima solicitând Indicaţie Geografică Protejată, iar cea de-a doua Denumire de Origine Protejată, ambele sisteme asigurând protecţia denumirii produselor agricole şi alimentare identificate", a declarat Iuliu Gabriel Maloş, consilier produse tradiţionale în MADR.