Sari la conținut

34 de medalii pentru patinatorii de viteză brașoveni, la Naţionale

34-de-medalii-pentru-patinatorii-de-viteza-brasoveni-la-nationale

Patinatorii de viteză ai Coronei s-au întors de la Campionatul Naţional pe probe şi poliatlon de la Cluj cu 34 de medalii, dintre care 14 medalii aur, 15 medalii argint şi 5 medalii bronz.

Sportivii antrenaţi de Bogdan Stănescu şi Katalin Kristo au obţinut următoarele clasări:


Seniori: Mihaela Hogaş - Locul 2 la 500 m, Locul 1 la 1000 m, Locul 2 la 1500 m, Locul 3 la 300 0m - Locul 3 general; Cosmin Nedelea - locul 1 toate probele şi general; Popa Cristi - locul 2 la toate probele.


Junioare A: Manolache Roxana - Locul 2 la 500m, Locul 1 la 1000 m, Locul 1 la 1500 m, Locul 1 la 3000 m - Locul 1 general; Ionel Ramona - Locul 1 la 500 m; Locul 2 la 1000 m, Locul 2 la 1500 m, Locul 2 la 3000 m, Locul 2 la general.


Juniori B: Francu Citre Antonia, Locul 2 la 500 m, Locul 1 la 1000 m, Locul 3 la 150 0m, Locul 3 la 3000 m - Locul 2 general;


Moroşanu Maria - junior C, Locul 4 la 500 m 1000m 1500 m şi general.


Juniori E: Stanciu Diana, locul 3 la 500 m locul 4 la 300 m, Monea Marius ,locul 4 la 300m şi locul 5 la 500 m.


Juniori F - Anya Adafinei, locul 2 la 100 m. Spătăroiu Alexandra, locul 3 la 300 m, locul 3 la general.


      Antrenorul Bogdan Stănescu a declarat că se aştepta la rezultatele bune obţinute de seniori dar că a fost plăcut impresionat de tehnica pe care au arătat-o sportivii mai mici în acest concurs.


    „Pot spune că a fost un concurs foarte bun pentru cei mari, de la care mă aşteptam să obţină multe medalii, însă mă bucură foarte tare şi prestaţia celor mai mici şi mai ales tehnica pe care aceştia au dobândit-o. Am mare încredere că aceştia vor călca pe urmele Mihaelei Hogaş şi a celorlalţi seniori valoroşi din club. Avem mulţi sportivi care vin din spate, încă de la nivel de copii şi până la juniori mari, iar asta nu poate decât să ne bucure şi să demonstreze că ne-am format propria pepinieră”, a spus antrenorul Coronei.


       După acest concurs, patinatorii braşoveni au intrat o săptămână în vacanţă, urmând ca apoi să înceapă pregătirea pentru Cupele Mondiale pe gheaţă din noiembrie, acolo unde Corona se va prezenta cu doi neoseniori (U23), şi anume Mihaela Hogaş şi Cosmin Nedelea, precum şi doi juniori mari: Roxana Manolache şi Ramona Ionel.

Comentarii

Ultimă oră