Sari la conținut
38-de-controale-in-minivacanta

În minivacanţa prilejuită de Ziua Naţională a României, poliţiştii braşoveni au efectuat mai multe controale la comercianţi din domeniul alimentaţiei publice.

Poliţiştii au verificat modul în care sunt utilizate aparatele de marcat şi felul în care sunt respectate normele privind protecţia consumatorului.

De asemenea, oamenii legii au verificat existenţa documentelor legale de provenienţă şi evidenţierea veniturilor, în vederea combaterii evaziunii fiscale.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu, au fost controlaţi 38 agenţi comerciali şi au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 60.000 lei.

Verificările continuă în cazul unuia dintre agenţii economici căruia i s-a solicitat prezentarea unor documente financiar-contabile şi administrative, pentru dispunerea măsurilor legale.

Comentarii

Ultimă oră