Guvernul Orban a adoptat, în şedinţa de joi, 3 septembrie 2020, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru crearea cadrului legal în baza căruia tinerii fermieri vor putea obţine, prin concesiune, teren de la stat de maximum 50 de hectare.
Programul face parte din Planul naţional de investiţii şi relansare economică.
„Pe lista suplimentară a şedinţei de guvern, un proiect de ordonanţă de urgenţă, de asemenea, pentru aplicarea unui program inclus în Planul naţional de investiţii şi relansare economică al Guvernului Orban este proiectul privind instituirea unor măsuri pentru sprijinul tinerilor fermieri.
În acest caz se creează cadrul legal pentru a putea concesiona teren din domeniul public al statului pentru instalarea tinerilor fermieri.
Aceştia vor putea obţine, prin concesiune, teren de la stat de maximum 50 de hectare”, a precizat Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, la finalul şedinţei de Guvern.