Numărul de pensionari a scăzut cu 51.000 în 2015, iar pensia medie a crescut cu 5,4%. Numărul mediu de pensionari a scăzut la 5,3 milioane de persoane, în timp ce pensia medie lunară încasată a crescut până la 892 de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Raportul dintre numărul de pensionari şi cel de salariaţi a fost de 1 la 1, ceea ce înseamnă că un angajat activ susţine, în prezent, un pensionar, dar acest raport variază de la un judeţ la altul. Care a fost situația la Brașov în 2015 și cum a început anul din punct de vedere statistic.
În Brașov, în 2015 erau 142.000 de pensionari, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.061 lei, cu 4,84% mai mare decât în trimestrul III din 2014. În Judeţul Braşov erau anul trecut 8 pensionari la 10 salariaţi. Astfel județul nostru ocupa locul șapte la nivel național, după Ilfov, Timiş, Cluj, Sibiu, Arad şi Constanţa. Și 2016 a început destul de bine pentru Brașov, numărul de angajați a crescut cu puțin peste 2,6%
În Capitală, la sfârșitul lui 2015 erau cinci pensionari la 10 salariaţi, în judeţul Giurgiu raportul era de 17 vârstnici la 10 salariaţi. Şi tot în Giurgiu era și cea mai mică pensie medie 711 lei, în vreme ce în Bucureşti era de 1.122 de lei.
La nivel național în 2015 existau şi 608 mii de beneficiari de indemnizație socială – adică pensia minimă de 400 de lei pe lună achitată tuturor celor înscrişi în sistemul public de pensii, indiferent cât de puţin au cotizat la acesta.
MAI PUȚIN PENSIONARI ÎN 2015
BUCUREȘTI:
5 pensionari la 10 salariați
BRAȘOV:
8 pensionari la 10 salariați
GIURGIU:
18 pensionari la 10 salariați
NUMĂR PENSIONARI/ANGAJAȚI
BRAȘOV:
2015 - 142.151 de pensionari
ianuarie 2016 - 171.367 de angajați (în creștere 2,6%)
2015 - pensia medie 1.061 lei
- cu 4,84% mai mare comparativ cu
trimestrul III 2014.