Sari la conținut
a-inceput-campania-de-vaccinare-

A început campania de vaccinare antigripală! Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică spune că din cele 5.400 de doze, care au ajuns la Braşov de la Ministerul Sănătăţii, au fost distribuite aproape 2.300 către medicii de familie. Braşovenii trebuie să ştie că vor fi vaccinate, cu prioritate, persoanele incluse în grupele de risc. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din Braşov spun că au solicitat Ministerului Sănătăţii un număr de aproape 39 de mii de vaccinuri antigripale. Au primit însă, în prima tranşă, 5400 de doze. Dintre acestea 2300 au ajuns la medicii de familie. Este vorba despre 150 de doctori, care au luat serul antigripal de la Compartimentul Supraveghere şi Control Boli Transmisibile, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. Potrivit datelor 30 dintre medici sunt din Făgăraş. Vaccinul este gratuit, iar persoanele care se află în categoria grupelor de risc sunt cele cu afecţiuni medicale cronice, gravidele, cadrele sanitare, medicii, adulţii şi copiii din instituţiile de ocrotire socială, dar şi oamenii cu vârste de peste 65 de ani. Laura NILESCU

Comentarii

Ultimă oră