Sari la conținut

A încercat să se sinucidă pentru că nu mai avea ce mânca

Rămas văduv după ani în care a fost “legat” de patul soţiei grav bolnave, fără serviciu şi fără şansa de a obţine unul, ameninţat cu evacuarea din locuinţa insalubră închiriată, fără să aibă măcar un colţ de pâine pe masă, un braşovean de 58 de ani, Ştefan Dobondi, a înghiţit câteva zeci de pastile, pentru a pune capăt chinurilor.

Trăieşte cu 350 de lei pe lună. Timp de aproape cinci ani, de când soţia sa, o fostă actriţă lirică a Operei Braşov, Todi Aranka, a rămas imobilizată la pat, a îngrijit zi şi noapte de femeie, cu devotament exemplar. Pentru asta, însă, a fost nevoit să renunţe la serviciu. Din acel moment, ambele suflete s-au chinuit să supravieţuiască cu o pensie de boală ce nu a depăşit 400 de lei. În urmă cu cinci luni, Ştefan Dobondi a pierdut-o pe cea căreia i-a fost alături la bine şi la rău câteva decenii, iar acum trăieşte de pe o zi pe alta, cu o pensie de urmaş de 350 de lei.
Nu-l angajează nimeni.  Bărbatul ar vrea să muncească, dar vârsta reprezintă un handicap major. Timp de aproximativ două decenii, acesta a lucrat ca patiser, dar este dispus să accepte orice post. Zilele trecute, a fost chemat pentru a da o probă de lucru în meseria sa, dar nu a mai avut şansa să dovedească ce poate, fiindcă patronul nu l-a primit fără echipament de protecţie, pe care nu are cu ce să şi-l procure. Bărbatul nu are nici măcar bani de pâine şi zile întregi face foamea.

Trăieşte în igrasie. Ştefan Dobondi îşi duce traiul într-un spaţiu mic, aflat la demisolul unei case închiriate de RIAL contra sumei de 100 de lei. Locuinţa cuprinde două cămăruţe sărăcăcioase, insalubre şi o baie la fel.  Deşi cei de la RIAL l-au ajutat să igienizeze casa, curăţând-o de igrasie, de mucegai şi de ciupercile formate din cauza umezelii, condiţiile de trai sunt tot departe de a fi decente. Şi, de parcă nu era destul, recent, locuinţa i-a fost inundată cu apă de ploaie. Pompierii i-au evacuat apa din casă, dar şi acum locuinţa este îmbibată cu umezeală.

Riscă să fie evacuat. Zilele trecute, într-un moment de disperare neagră, Ştefan Dobondi a încercat să-şi pună capăt zilelor. A înghiţit câteva zeci de pastile, dar a fost salvat în ultimul moment, la spital. Întors acasă, soarta i-a dat o altă lovitură: a primit o somaţie de evacuare de la RIAL, fiindcă două luni la rând nu a plătit chiria. „Nu mai ştiu ce să mă fac. Mă aştept ca în orice clipă să-mi taie gazul sau chiar să mă dea afară din casă. Îmi vine să mă duc în pădure să mă spânzur!", hohoteşte bărbatul. A depus cerere pentru un ajutor de urgenţă la Direcţia de Servicii Sociale Braşov, de unde i s-a efectuat ancheta socială, dar încă aşteaptă aprobarea.

Orice ajutor îl poate salva. Pentru cei care doresc să-l ajute cu bani, haine, alimente sau cu un loc de muncă, Ştefan Dobondi poate fi găsit la numărul de telefon 0268/419.802 sau la domiciliul său de pe Strada De Mijloc nr. 28.

Comentarii

Ultimă oră