Savurez cu nesaţ interviul – fluviu al lui Pleşu din Adevărul, ce să fac, filozoful e un nesfârşit izvor de înţelepciune contorsionistă. Zice între altele proaspătul blogger, cu referire clară la dorinţa pătimaşă a lui TB de a o propulsa pe Udrea: “După ce am avut un concentrat de virilitate, cum e Traian Băsescu, o patină feminină la vârf n-ar fi rea”.
Cum-cum? Concentrat de virilitate? Splendid! Cred că toate cohortele de pupinbăsişti fac spume la gură şi se zvârcolesc în chinuri, de invidie. Carevasăzică, după ce ne-am procopsit cu acest Viagra al naţiei, merită să încercăm, ne îndeamnă bărbosul intelectual cotrocenist, şi “patina feminină” întrupată generos în odalisca prezidenţială!
Apropo de patină (cu accent pe a), domnu Pleşu, în DEX scrie că asta înseamnă cocleală. Sper din tot sufletul că nu v-aţi gândit la silfida Nuţi ca la o chestie uzată…