Începând cu 1 ianuarie, o data cu intrarea în vigoare a prevederilor noului Cod Fiscal se vor implementa şi anumite restricţii privind ordinea achitării obligaţiilor de plată către buget. Astfel, taxele locale nu se vor mai putea plăti fără ca mai întâi, contribuabilul să stingă eventualele amenzi emise pe numele său. Este vorba de sancţiunile aplicate de Poliţia Rutieră sau de cea Locală pentru încălcarea normelor de circulaţie, de parcare sau de convieţuire şi ordine publică. Direcţiile de Taxe Locale vor fi informate în termen de 90 de zile de la emitere de către organul abilitat asupra cuantumurilor amenzilor în vederea somării debitorului.