Sari la conținut

ACS Transilvania va reprezenta Braşovul la Cupa României la gimnastică ritmică

acs-transilvania-va-reprezenta-brasovul-la-cupa-romaniei-la-gimnastica-ritmica

În perioada 15 - 16 noiembrie 2019, la Sala Polivalentă din Bucureşti, componentele grupei de performanţă a secţiei de gimnastică ritmică vor participa la Cupa României, concurs unde cele mai bune 6 sportive din țară, la fiecare categorie de vârsta, se vor strădui sa transmită emoţia, puterea, ambiţia, pasiunea şi bucuria de a practica acest sport magic.


    „Printre ele vom fi şi noi, gimnastele de la ACS Transilvania, singurele care vor reprezenta Braşovul în competiţie. Suntem calificate în urma rezultatelor bune de la Campionatul Naţional de copii, prin Dudu Arina şi Cristescu Petra, ambele în vârstă de 6 ani şi prin Ansamblul Mica Gimnastă”, a spus Carla Stoica, antrenor al grupei de performanţă în cadrul Clubului Sportiv Transilvania Braşov.


     Totodată clubul braşovean va participa şi la Campionatul Naţional de Ansambluri, care se va desfăşura în aceeaşi perioadă, cu ansamblul de categoria a IV-a, alcătuit din gimnaste cu vârsta cuprinsă între 9-10 ani.


    „Suntem onorate că vom fi prezente la acest important concurs, printre cele mai bune cluburi din ţară. Suntem motivate şi avem încredere în puterile noastre, astfel încat sa ne întoarcem acasă cu rezultate bune. Suntem norocoase că am întalnit oameni frumoşi, care ne-au încurajat şi care ne-au făcut mai puternice, mai ambitioase, dornice de progres”, a mai precizat Carla Stoica.

Comentarii

Ultimă oră