În 2020, Primăria Brașov și-a propus actualizarea regulilor urbanistice ale municipiului. Astfel, propunerile pentru îmbunătățirea Planului Urbanistic General al Brașovului sunt analizate din nou.
În prezent, regulile după care se ghidează proiectele imobiliare noi sunt stabilite de planul urbanistic general elaborat în 2011. Acesta a fost prelungit ulterior până la finalul anului 2025.
Cu acest nou plan urbanistic general, Primăria are în vedere o dezvoltare armonioasă, cu accent pe nevoile locuitorilor orașului, în detrimentul uneia necontrolate, specifică vechiului PUG. Primarul Allen Coliban a subliniat că în prezent, Brașovul a început să-și atingă limitele din punct de vedere administrativ cu privire la noile dezvoltări imobiliare, iar actualizarea PUG-ului este necesară, important fiind ca acesta să se afle în armonie cu cele ale unităților administrativ-teritoriale vecine, potrivit BizBrașov.
Pentru a se concretiza, noul plan urbanistic general va trebui să treacă prin mai multe etape. În prezent, forma de bază concepută de către arhitecții și proiectanții de la Asocierea dintre Synergetics Coroporations SRL (lider) și Quattro Design SRL va fi analizată de către Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism.
Termenul inițial de finalizare a PUG-ului a fost octombrie 2023. Deși a fost nerespectat, deocamdată nu s-a stabilit un alt termen pentru aceasta, datorită faptului că perioada pentru colectarea de date a fost mai lungă decât cea estimată, lucru la care s-a adăugat și volumul mare de lucrări și documente, au precizat reprezentanții Primăriei Brașov potrivit BizBrașov.