Adeverinţele de venit vor putea fi transmise începând cu luna martie 2020 în format electronic şi între instituţiile subordonate Ministerului Muncii, a anunţat ministrul finanţelor în exerciţiu Florin Cîţu. El spune că, în acest fel, cei care au nevoie de diverse servicii publice nu mai trebuie să facă drumuri între instituţiile Statului.
Este vorba de Inspecţia Muncii, de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, de Autoritatea pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi sau de Casa de Pensii.
De obicei, adeverinţele de venit erau solicitate de bănci, dar în ultimii ani acestea obţineau documentele direct de la ANAF.
Procedura nu era aceeaşi şi pentru instituţiile din administraţie, multe dintre acestea solicitând adeverinţele sub formă de document scris atunci când persoanele fizice aveau nevoie de un serviciu public sau de stabilirea unor drepturi.
„Românii nu trebuie sa facă servicii de curierat între instituțiile statului”, susține Florin Cîțu. Mnistrul Finanţelor asigură că sistemul informatic este pregătit să transmită adeverinţa de venit în format electronic.