Fostul premier s-a prezentat în această dimineață la sediul Parchetului General pentru a fi audiat de procurorii militari, în calitate de martor. „Sunt invitat ca martor. O să văd care sunt chestiunile care interesează în acest dosar, dacă pot să ajut cu ceva", a spus Adrian Năstase, la intrarea în sediul Parchetului. El a arătat că în iunie 1990 răspundea de relațiile externe din cadrul FSN și nu era demnitar al statului român. În dosarul Mineriadei până acum au fost puşi sub acuzare Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Cico Dumitrescu, Miron Cozma şi Cazimir Ionescu, pentru infracţiuni contra umanităţii.