Românii sunt printre cei mai activi cumpărători din Europa, de pe telefonul mobil.
Am ocupat locul întâi la laptopuri şi locul al doilea la cumpărături de haine, după cum arată un studiu făcut de Google şi citat de stirileprotv.ro, care a vrut să vadă ce-i atrage şi ce-i respinge pe oamenii din 20 de ţări atunci când folosesc internetul în mers. Rezultatele sunt surprinzătoare mai ales că România are printre cele mai mici rate de folosire a internetului pe telefon de pe continent. După noi sunt englezii si ucrainenii, spun cei de la Google.
Cel mai mult folosim telefonul pentru comunicare, fie că apelăm, scriem mesaje sau socializăm pe reţelele online. Iar telefonul a intrat în ultimii 3 ani în top 3 obiecte de stricta necesitate.
Potrivit unui studiu făcut de Autoritatea Româna pentru Comunicaţii, 73% din gospodăriile de la noi au cel puţin un smartphone, una din 3 are măcar o tableta, iar pentru internet mobil românii platesc în medie 58 de lei pe lună.