"Am fost pacienta doctorului Mengele"

O supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz, stabilită în Braşov,  a împlinit zilele trecute  90 de ani


Piroska Gottherer este originară din Sfântu Gheorghe şi acum este stabilită în  Braşov. În 1944, SS-iştii  i-au  omorât  părinţii, un frate şi o soră. Doar ea şi o soră mai mare  au scăpat de Soluţia Finală, cum numeau naziştii planul de exterminarea a evreilor.
O viaţa ca-n filme. Piroska Gottherer este o doamnă frumoasă, cochetă, care  are o memorie excelentă şi ne  povesteşte cu lux de amănunte toată tragedia prin care a trecut. Are nişte ochi mari, albaştri, ce se încarcă de lacrimi atunci când vorbeşte  despre dramele familiei sale. Şi-a serbat, de curând, ziua de naştere. La 90 de ani, am găsit-o  împăcată cu sine, dar spune că  nu va uita până în ultima  clipă cum a fost ucisă familia ei. Nu va uita cum i s-a răspuns, cu nonşalanţă, la întrebarea:„ Unde sunt părinţii mei ?- Vezi fumul care iese pe coş- Acolo sunt ! ” Are şi acum coşmaruri  cu ororile pe care le-a trăit. După întoarcerea din lagăr, cu ajutorul unei rude, a  reuşit  să-şi continue studiile, a devenit director adjunct de bancă şi şi-a format o familie. Primul soţ i-a murit în urmă cu mult timp, iar  al doilea, anul trecut, la 96 de ani. Nu a putut să aibă copii, pentru că viaţa din  lagăr i-a şubrezit sănătatea.
Deportată cu toată familia. S-a născut într-o familie de evrei din Sfântu Gheorghe, oraş care, după dictatul de la Viena, din 1940, a intrat, ca parte a Ardealului de nord,  în cadrul Ungariei. În 1944, împreună cu familia,  a  fost deportată. Cu o seară înainte de a fi ridicaţi, un prieten de-al fratelui, a venit să le propună să-i ducă cu căruţa, peste munţi, în România. De aici  nu se făceau deportări. Tatăl  a refuzat propunerea tânărului, spunând că nu vrea să aibă pe conştiinţă moartea lui, în cazul în care ar fi fost  prinşi. Le-a fost confiscat tot, iar tatăl, mama, trei surori şi un frate au fost  duşi, inţial,  la un ghetou din Reghin unde au fost ţinuţi  câteva săptămâni. Dormeau în corturi, se acopereau cu nişte cârpe, nu aveau  apă  şi toalete.
Drumul spre fabrica morţii. Au fost îmbarcaţi, apoi, în trenuri de marfă, ca nişte vite, şi au pornit către Polonia, la celebrul lagăr de la Auschwitz. Doamna Piroska şi-a aduce aminte că tatăl său nu  a vorbit mai nimic tot drumul. Presimţea că  îi aşteaptă ceva rău. „Imediat după ce ne-au dat jos din vagoane, l-am văzut pe doctorul Mengele. Era un bărbat chipeş, ca un actor de cinema. Pe atunci, nu ştiam cine e. Cu un simplu gest de mână, i-a ales pe bătrâni şi pe copii pentru moarte. De pe peron, i-a trimis şi pe părinţii mei direct la camera de gazare”. În stânga mergeau către moarte, în dreapta cei păstraţi pentru muncă.
Nu era  om, ci 20513. Sora cea mare, împreună cu alte tinere, a fost repartizată într-un sector separat. Ea şi o  soră  mai mică au fost selectate pentru o altă zonă. Au fost rase în cap, au primit  câte un prici şi o pătură şi le-a fost tatuat semnul de identificare. Numărul care i-a fost înscris pe mână, A 20513, a făcut-o pe sora ei  să plângă. Credea că cifra  13 o să-i poarte ghinion Piroskăi. A murit ea, iar Piroska a scăpat. Îi dau lacrimile când îşi aduce aminte de Edith , „ o copilă cu codiţe, care a murit otrăvită cu cianura pusă de hitlerişti în pâinea pregătită pentru armatele aliate ce se apropiau de lagăr”. „Otto, fratele meu, era un bărbat  înalt, voinic, cu  ochii verzi. Câţiva militari germani l-au plăcut şi i-au propus să-l ducă la lucru. Nu a vrut să-şi părăsească părinţii şi a murit şi el gazat, cu ei ”, povesteşte femeia.
La duşuri curgea gaz. Oamenii erau duşi direct de pe peron la o  recepţie unde le erau luate toate hainele şi obiectele personale. Apoi erau orientaţi către  camerele de gazare. Li se spunea că acolo  erau duşuri, iar pe uşile lor scria "baie" şi "saună." Uneori li se dădea un prosop şi un săpun pentru a evita panica. Odată ce camera era plină, uşile erau închise ermetic şi se dădea drumul  gazului toxic Cyklon-B. Oamenii mureau cam  în 20 de minute. După ce plombele de aur şi dinţii  de aur erau extraşi, cadavrele erau duse la crematoriu, unde erau arse. Se folosea gazarea, pentru că gloanţele erau prea scumpe.
Mengele a „salvat-o”. La Auschwitz, Piroska ţesea panglici din nailon necesare pentru un material folosit la  fabricarea bombelor. După un timp, a fost dusă, împreună cu alţi deţinuţi într-un lagăr de muncă din Cracovia, unde căra pietre pentru  căile ferate. După trei luni, a ajuns , din nou la Auschwitz. Frica  de gazare o înnebunea. Într-o seară a fost la un pas de a intra în camera morţii- o alesese Mengele. Noaptea a venit ordinul de la Himmler să se oprească execuţiile. În ianuarie 1945, soldaţii ruşii se apropiau de lagăr, pe care voiau să-l elibereze. Nemţii i-au scos  pe  deţinuţi  în pădure şi i-au împuşcat. Li se spusese, de fapt , că vor fi duşi cu camioanele.
A trăit miracolul eliberării. Piroska ar fi vrut şi ea să plece, dar  Mengele nu a lăsat-o: „Nu  vezi cum arăţi, o să cazi din picioare şi nimeni nu o să te ajute. Afară sunt minus 30 de grade.” Fata avea  35 de kilograme şi  fusese operată la o mână  degerată, de către o prizonieră din Rusia, doctoriţă. „ Mengele m-a „scăpat” pentru că ştia că lagărul era minat şi o să fie aruncat în aer de către hitlerişti, iar ce cei rămaşi acolo vor muri oricum.” Nu s-a mai întâmplat, pentru că minele au fost dezamorsate de rezistenţa poloneză. La miezul nopţii, au venit ruşii eliberatori. Din lagăr, au scăpat, pe 27 ianuarie 1945,  peste 2000 de persoane. Printre ei, şi Piroska. Abia în ţară a aflat că şi sora ei mai mare a supravieţuit. A reuşit să-şi refacă viaţa, iar, azi , la 90 de ani, este împăcată deoarece pentru sufletul părinţilor şi fraţilor ei morţi la Auschwitz a fost făcută o slujbă specială la Sinagogă. Marea ei tristeţe era că nimeni nu s-a rugat şi nu  a aprins o lumânare atunci când rudele ei au fost omorâte.

Elena Cristian