Sari la conținut
-amanare-in-dosarul-motorina

Magistraţii Tribunalului Braşov au amânat, cu o săptămână, pronunţarea privind solicitarea lui Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, care a cerut restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în care este acuzat de evaziune fiscală cu produse petroliere cu un prejudiciu de peste 21 de milioane de lei la bugetul de stat. La termenul din 4 decembrie, Sorin Blejnar a cerut instanţei restituirea dosarului la Parchet, pronunţarea la solicitare urmând să aibă loc în 11 decembrie, dar magistraţii au anunţat astăzi că pronunţarea va avea loc în 18 decembrie. Sorin Blejnar a invocat nulitatea urmăririi penale, raportat la faptul că nu sunt descrise faptele care i se impută, nici în Rezoluţia de începere a urmăririi penale, nici la punerea în mişcare a urmăririi penale şi în rechizitoriu. Alături de Sorin Blejnar, in acest dosar,  a fost trimis în judecată şi fostul său şef de cabinet Codruţ Marta, dispărut de câteva luni şi de care nu se ştie nimic până în prezent, şi alte 21 de persoane.Prejudiciul produs bugetului de stat prin neplata accizelor şi a impozitului pe profit în urma operaţiunilor comerciale cu produse petroliere accizabile se ridică la 21,3 milioane de lei. Procesul a început în luna octombrie la Tribunalul Braşov.

Comentarii

Ultimă oră