Sari la conținut
apar-semafoarele-pe-dn-73-si-in-moieciu

Pe sectorul de drum ce trece prin comuna Moieciu încep lucrările la reţeaua de canalizare. Lucrările încep cu mare întârziere, afectând şi proiectul de modernizare a DN73!

Compania Apa Braşov a anunţat că pe DN 73, în comuna Moieciu, pe un segment de aproximativ 4,5 km, vor fi instituite restricţii de circulaţie, pentru a se extinde reţelele de apă şi de canalizare din localitate.

„Constructorul pregăteşte zona pentru începerea lucrărilor, pe o porţiune de aproximativ 200 de metri, cuprinsă între km 104 şi 105, pe sensul de mers Braşov - Rucăr. În următoarea perioadă vor fi restricţii de trafic, cu semafor.

Circulaţia se va desfăşura pe o singură bandă. Reţelele de apă şi canalizare vor fi introduse pe DN73, pe o distanţă de aproximativ 4,5 km. Termenul de finalizare este estimat pentru luna noiembrie 2019”, a anunţat conducerea companiei.

„Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare şi extindere a reţelelor publice de distribuţie apă potabilă şi de canalizare din Moieciu, care a început în luna mai a anului trecut. Valoarea întregului contract derulat, finanţat prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare, este de aproximativ 6,75 milioane de lei, fără TVA”, au explicat reprezentanții Companiei Apa.


   Acest proiect ar fi trebuit să înceapă de mai mult timp, astfel încât, în Moieciu să se realizeze şi lucrările de modernizare a DN 73 prin proiectul finanţat de Uniunea Europeană. Cum lucrările la reţelele de apă şi canalizare au întârziat, edilii din comuna Moieciu au solicitat şi amânarea proiectului de modernizare a DN73.

Comentarii

Ultimă oră