Iar au adunat „parchetarii” zeci de vameşi şi de frontierişti. I-au înghesuit în elicoptere şi hop, la Bucureşti! E că v-aţi bucurat? Pfoai, ce le face! Curăţenie, frate! Să vadă Şenghenu cât de scrofuloşi suntem! E, cam asta şi sunt arestările angro de pe la frontiere: un produs pentru export. Ştiţi cum le spun vameşii ăstora agăţaţi acum? Pioni. Caii sunt ceva mai sus, după care vin nebunii, turele şi, deasupra, regina. Adică partidul, care decide tot. Inclusiv, sau mai ales, numirea şefilor de vămi.
Ia să-i văd pe fioroşii procurori, au atâta sânge-n ei încât să se atingă, dacă nu de regină, măcar de ture? Au pe naiba. O să vedeţi, în locul ăstora înghesuiţi la DNA vor veni alţii, vameşi şi poliţişti proaspeţi, dar flămânzi, care vor trebui să adune cu două mâini, pentru ei şi pentru şefii lor. Că doar circuitul şpăgii spre vârf e binecunoscut, de muulţi ani. Chiar, cât o mai costa la bursa neagră un post de vameş? Dar un şef de tură, cât mai cotizează? De şefii de vamă nu mai întreb, de ei se ocupă direct regina portocalie.
Acu, să vedem, ne cred occidentalii că facem curăţenie în vămi? Când senzaţia de heirupism e cel puţin stânjenitoare? Tocmai am citit ce-a zis un europarlamentar olandez: cică arestările astea, buluc, le confirmă faptul că România e coruptă! Şi că nu trebuia să fim primiţi nici în UE! Nu se poate! E scandalos! Cred că e de stânga individul, altfel nu se explică.
Dar mai e ceva, care te face să ridici măcar o sprânceană: de ce nu se atinge nimeni, niciodată, de zona Constanţa? Se spune că acolo se câştigă parandărăt mai mult decât în toate vămile, la un loc! Acolo intră marfă de contrabandă cu vaporul, nu cu tirul. Da, dar Constanţa e perla coroanei reginei. Găina portocalie cu ouă de aur. Punem pariu că vama Constanţa nu va apărea deloc, dar deloc, pe nici o hartă a corupţiei în vămi desenată de oficios? Şi că pe-acolo nu va călca picior de procuror?
de Adrian Teacă