Sari la conținut

175 de romi din Codlea, vor obține acte de proprietate pe casele pe care şi le-au construit ilegal

175-de-romi-din-codlea-vor-obtine-acte-de-proprietate-pe-casele-pe-care-si-leau-construit-ilegal

Mai puţin celebru decât Gârcini, cartierul codlean Mălin este şi el unul în care romii trăiesc în sărăcie.

Autorităţile locale au găsit, însă, fondurile necesare – fonduri europene - pentru dezvoltarea comunităţii şi au pus la punct un program cu 5 domenii prin care nivelul de trai al romilor codleni să crească.

Viceprimarul Codlei, Mihai Câmpeanu, spune că municipalitatea a început prin crearea bazei legale în cazul fiecărui cetăţean din acest cartier.

„În ce priveşte legalitatea, vorbim despre întabularea caselor cetăţenilor de etnie romă. Practic, îi băgăm în legalitate şi în acest sens, avem 175 de procese de uzucapiune prin care ei devin proprietari ai caselor în care locuiesc de peste 30-40 de ani şi au locuit fără forme legale”, a explicat viceprimarul.

Edilul mai spune că s-au făcut progrese foarte mari în ce priveşte educaţia copiilor din zonă, în special după ce a fost creat pentru aceştia un program de after school.

În cartier există 5 străzi, dintre care 4 au canalizare. Autorităţile locale încearcă să atragă noi fonduri pentru introducerea apei în întreg cartierul şi pentru asfaltarea tuturor străzilor.

Comentarii

Ultimă oră