Sari la conținut

2272 de firme laureate cea de-a XXVIII-a ediție a Topului Național al Firmelor - Faza Județeană Brașov

2272-de-firme-laureate-cea-dea-xxviiia-editie-a-topului-national-al-firmelor-faza-judeteana-brasov-

“Economia merge înainte !” este deviza sub care este realizată cea de-a XXVIII-a ediție a Topului Național al Firmelor - Faza Județeană Brașov, eveniment devenit unul de tradiție pentru mediul de afaceri și comunitatea brașoveană.


În ciuda provocărilor majore ale anului 2020, economia nu numai că nu s-a oprit, ci a și făcut dovada rezilienței, oamenii de afaceri găsind soluțiile necesare pentru a se adapta la noua realitate.


În anul 2022, CCIBV și-a propus să valorifice oportunitățile la care avem acces pentru antreprenorii brașoveni, prin accesarea fondurilor europene existente, prin implicarea în diverse formate de cooperare și atragerea de noi investiții străine, corelate cu o viitoare strategie națională de creștere a exporturilor. Cifra de afaceri, profitul, numărul de salariați pentru cele peste 2200 de firme din Top sunt indicatori care demonstrează efortul de adaptare al mediului de afaceri, având ca obiectiv trecerea de la modelul de creștere bazat pe consum la creșterea bazată pe investiții.


Clasamentul topului a fost stabilit pe baza unei metodologii complexe, care a îmbinat criterii precum cifra de afaceri sau rata profitului cu criterii ce ţin mai mult de latura calitativă a activităţii desfăşurate de companii – eficienţa utilizării resurselor umane, eficienţa utilizării capitalului angajat - metodologii clare, transparente și unitare la nivel național.

Gruparea firmelor s-a făcut ţinând cont de domeniul de activitate şi mărimea acestora. Este de remarcat faptul că, la nivel național, 77 de companii din Brașov s-au situat pe primul loc, iar în ceea ce privește faza judeteana, 2272 de firme sunt clasate pe primele trei locuri, astfel: 784 companii sunt situate pe locul I , 513 companii sunt clasate pe locul II și 975 ocupă locul III, pe diferite domenii de activitate și în funcție de mărima întreprinderii.

Cifra de afaceri a celor 2272 de firmelor laureate (din cele 27.236 firme active din județul Brașov) se ridică la valoarea de 6,85 miliarde euro (66% din CA județeană), profitul din exploatare este de 597 milioane euro (82% din PRE județean), iar numărul de salariați este de 70.994 (50% din nr. salariati județean).

Pentru a intra în posesia diplomei și a catalogului electronic, câștigătorii sunt așteptați la sediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov. Instituțiapoate fi contactată și  telefonic/email la 0268.547.084 | evenimente@ccibv.ro

Comentarii

Ultimă oră