Sari la conținut

80% din paşapoartele eliberate la Braşov în 2015 au fost electronice

80-din-pasapoartele-eliberate-la-brasov-in-2015-au-fost-electronice

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor a emis, anul trecut, 25.672 de paşapoarte. 20.052 au fost paşapoarte electronice, dintre care 916 paşapoarte pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi 19.136 paşapoarte pentru cetăţenii cu domiciliul în România. 5.620 de paşapoarte emise au avut caracter temporar. Către cetăţeni au fost eliberate anul trecut un număr total de 24.488 de paşapoarte, din care 17.133 electronice, 6.787 temporare şi 568 livrate prin curier.

Diferenţa de peste 1.000 de paşapoarte dintre cele emise şi cele eliberate este dată de numărul de persoane care şi-au ridicat paşapoartele la începutul anului 2016. La punctul de lucru de la Făgăraş s-au depus 1.046 de cereri, fiind eliberate 1.043 de paşapoarte electronice. De asemenea, conform Legii 248/2005 s-a suspendat dreptul la liberă circulaţie pentru 481 de persoane. Pentru 85 de persoane s-au întreprins măsuri de căutare la domiciliu, iar 61 de paşapoarte au fost retrase. „Nivelul de vârf s-a înregistrat în lunile august şi septembrie, când pentru a veni în sprijinul cetăţenilor am solicitat Direcţiei Generale de Paşapoarte Bucureşti încă o staţie de lucru care a fost primită la începutul lunii august. În prezent sunt active 4 puncte de lucru în municipiul Braşov şi un punct de lucru în municipiul Făgăraş”, a declarat prefectul Braşovului, Mihai Mohaci.

Comentarii

Ultimă oră