Sari la conținut

9.236 de kilograme de produse din carne retrase de la comercializare

9236-de-kilograme-de-produse-din-carne-retrase-de-la-comercializare

Inspectorii sanitari veterinari din Braşov au retras de la comercializare o cantitate de 9.236 de kilograme de produse din carne etichetate incomplet şi au dispus incinerarea acesteia, potrivit unu comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor. 'Pentru această neconformitate, unitatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei şi a fost dispusă măsura de retragere de la comercializare a unei cantităţi de 9.236 de kilograme din produsele etichetate incomplet şi dirijarea acesteia către incinerare', precizează comunicatul citat, conform Agerpres. Inspectorii DSVSA Braşov au demarat o anchetă, în urma sesizării primite din partea CJPC Braşov privind o suspiciune de comercializare a unor produse din carne, cu termen de valabilitate depăşit. Verificările efectuate la unitatea care a realizat reambalarea produselor din carne au vizat controlul documentelor de recepţie ale produselor, procedura tehnică de recepţie, procedura de ambalare şi reambalare, cea de distribuţie a produsului finit şi trasabilitatea acestuia. De asemenea, au fost verificate buletinele de analiză obligatorii pentru validarea noului termen valabilitate aplicat, la care nu s-au găsit neconformităţi, precizează ANSVSA. Controalele au fost extinse şi la lista de distribuţie a produsului respectiv în anul 2013 şi de la începutul anului 2014 până în prezent, precum şi la stocurile de produs finit existente în depozitul unităţii respective.

Comentarii

Ultimă oră