Sari la conținut
a-crescut-punctul-de-pensie-la-1100-de-lei

La 1 iulie 2018 au intrat în vigoare noile valori ale indemnizaţiei sociale pentru pensionari şi punctului de pensie, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 82/2017.

Indemnizaţia socială pentru pensionari (pensia socială minimă garantată), reglementată prin OUG nr. 6/2009, va avea valoarea de 640 de lei în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2018.

Anterior, aceasta era de 520 de lei, iar ultima creştere a avut loc la 1 martie 2017 (de la 400 de lei).

De indemnizaţia socială pentru pensionari beneficiază pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul acesteia.

De asemenea, începând cu data de 1 iulie 2018, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, valoarea punctului de pensie se majorează cu 10% şi este de 1.100 lei. Legea mai stabileşte că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Comentarii

Ultimă oră