Sari la conținut

Impresarul Victor Becali a declarat că a decis împreună cu Adrian Mutu încetarea contractului de reprezentare, pentru a putea rezolva conflictul cu conducerea clubului italian AC Fiorentina. „Cei de la Fiorentina au spus că problema aş fi eu, şi pentru interesul lui am decis să întrerupem colaborarea. Nu e niciun fel de problemă, sunt prieten cu Adi Mutu şi important e ca el să-şi rezolve această problemă. Ca să nu mai fie niciun fel de problemă am decis de comun acord asta”, a declarat Becali. Impresarul FIFA a precizat că Mutu va trebui să ia singur decizia dacă va mai continua cu gruparea italiană sau nu. „Nu ştiu dacă mai rămâne la Fiorentina sau pleacă, asta e problema lui de acum, va trebui să o rezolve singur”, a spus Becali.
Împăcare cu Fiorentina. Publicaţia italiană La Nazione scrie că atacantul român Adrian Mutu a renunţat la colaborarea cu Becali, considerându-l pe impresar vinovat de problemele cu Fiorentina, informează violanews.com. „Mutu l-a concediat pe Becali. Este o lovitură de teatru care anticipă o împăcare cu Fiorentina? Nu se poate spune dacă ruptura dintre Mutu şi sfătuitorul său poate influenţa decizia de revenire în lot a jucătorului, dar cu siguranţă alegerea românului va ajuta la o reapropiere de Della Valle”, scrie violanews.com, care menţionează că Mutu se desparte de Becali pentru a doua oară. Prima dată, „briliantul” a renunţat la colaborarea cu firma de impresariat a fraţilor Becali în perioada de după rezilierea contractului cu Chelsea Londra.
Giovani e capul răutăţilor. Potrivit publicaţiei La Nazione, Giovanni Becali a fost cel care l-a sfătuit pe Mutu să părăsească echipa înaintea meciului Bologna - Fiorentina, iar de atunci jucătorul a avut doar probleme: a fost exclus din lot, i se cer daune, s-a declanşat o procedură pentru suspendarea salariului. „Mutu a arătat apoi că nu este de acord cu ideile impresarului său, astfel că l-a concediat pe acesta”, mai scrie violanews, citând La Nazione. Conform site-ului italian violanews.com, Mutu va fi impresariat de Pietro Chiodi.
Vrea înapoi în iarbă. Atacantul Adrian Mutu, exclus din lotul Fiorentinei, a declarat că vrea să revină cât mai repede în teren, deoarece îi este foarte dor să joace fotbal, informează violanews.com. „Am o singură dorinţă: să revin pe teren. Îmi lipseşte fotbalul, am atâta pasiune pentru acest joc. Vreau să joc din nou pentru Fiorentina, să aud din nou strigându-se „Il fenomeno” să fac reverenţe şi să mă bucur pentru un gol. Mereu voi avea în suflet suporterii viola. De ceea ce se întâmplă în afara terenului nu voi vorbi. Poate că am cerut scuze unora, dar ştiu că nu e nevoie să cer scuze fanilor Fiorentinei pentru că ei m-au înţeles mereu, în momentele cele mai grele, şi m-au iertat. Trăiesc cu speranţa de a avea o nouă şansă, de a juca pentru Fiorentina, doar în tricoul viola”, a declarat Mutu.

Comentarii

Ultimă oră