Sari la conținut

Abonamente pentru elevi pe tot timpul anului. Părinții vor plăti 15 lei pe lună

abonamente-pentru-elevi-pe-tot-timpul-anului-parintii-vor-plati-15-lei-pe-luna

S-a hotărât: La Brașov, elevii vor avea abonament tot timpul anului. Nu va mai fi însă gratuit. Părinții vor plăti 15 lei pe lună. Vor fi și rute noi de autobuz speciale pentru elevi!

Consilierii locali din comisiile de specialitate şi primarul Braşovului au analizat mai multe variante de facilităţi de transport pentru elevii braşoveni. Iar varanta aleasă este cea conform căreia părinții vor plăti și ei o sumă la abonamentul lunar. Dar nu se va mai lua în seamă criteriul absențelor. Abonamente cu reducere vor avea toți elevii.

Elevii vor avea abonamentul valabil tot timpul anului. Nu se va mai ține cont de absențe. În schimb nu va mai fi totul gratuit. Părinții care doresc abonament pentru copilul lor vor plăti 15 lei pe lună din costul total de 85 de lei. Abonamentul este valabil pe toate liniile de transport.

,,Astăzi am avut mai multe discuții, în cadrul comisiilor Consiliului Local, cu privire la extinderea facilităților pe care să le oferim elevilor brașoveni. Având în vedere faptul că de-a lungul timpului am primit numeroase solicitări cu privire la menținerea abonamentului pentru elevi și în perioada vacanțelor școlare, precum și faptul că introducerea criteriului privind numărul maxim de absențe a creat foarte multe probleme, din cauza raportărilor incorecte de la anumite unități de învățământ, am venit în fața Consiliului Local cu mai multe variante de facilități. În urma discuțiilor din comisii, a fost aleasă, împreună cu domnii consilieri locali, varianta cea mai bună, din toate punctele de vedere. Astfel, începând cu acest an școlar, elevii vor beneficia de reducere pe transportul în comun pe tot parcursul anului, indiferent de numărul de absențe. Pentru a putea implementa această facilitate, părinții vor trebui să asigure coplata pentru aceste abonamente. Valoarea coplății va fi de 15 lei pe lună, o sumă suficient de mică încât să nu fie o problemă pentru bugetul familiei, dar care compensează faptul că elevii vor avea abonament și în timpul vacanțelor“, a declarat primarul George Scripcaru.

Măsura va fi supusă aprobării Consiliului Local Braşov în şedinţa de plen de miercuri şi va intra în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2019.


  Având în vedere faptul că această hotărâre va fi adoptată după începerea anului școlar, elevii care circulă pe mijloacele de transport în comun din Brașov nu vor fi sancționați până la intrarea ei în vigoare.

În cazul în care sunt situații când elevii au fost nevoiți să plătească bilet contravențional, se pot adresa către RATBV pentru recuperarea banilor.

Alte trei trasee pentru autobuzele speciale pentru elevii care învață la școlile din centru

În același timp, se va extinde și proiectul privind liniile speciale de autobuz pentru transportul elevilor care învață în centrul istoric, cu alte trei trasee. „Acest proiect reprezintă atât o facilitate pentru elevi, cât și o modalitate de reducere a circulației și implicit a poluării, în zona centrului istoric. În următoarele săptămâni vom introduce alte trei trasee pentru transportul elevilor, din Bartolomeu, Tractorul și Triaj, mai ales că și cetățenii ne-au solicitat aceste noi linii. Deja am făcut pregătirile necesare pentru introducerea traseului din Bartolomeu, pe care îl putem implementa de săptămâna viitoare“, a mai spus George Scripcaru.

Odată cu introducerea noilor trasee, sistemul de transport va putea fi utilizat de elevii de la toate unitățile de învățământ din centrul istoric (Liceul de Muzică, Colegiul Național Unirea, Colegiul Național Aprily Lajos, Școala Gimnazială nr. 6, Colegiul Național Johannes Honterus, Colegiul Național Andrei Șaguna, Liceul Andrei Mureșanu, Colegiul Tehnic Maria Baiulescu n.n.) și din toate categoriile de vârstă.

Comentarii

Ultimă oră