Sari la conținut

Administratorul rampei de gunoi a fost amendat

administratorul-rampei-de-gunoi-a-fost-amendat

Administratorul depozitului de deşeuri menajere a Braşovului a fost amendat de Garda de Mediu, după ce, în 5 octombrie, la rampa de gunoi a izbucnit un incendiu care a durat aproape patru zile.

Potrivit şefului Gărzii de Mediu Braşov, Mircea Paraschiv, cauza incendiului a fost autoaprinderea deşeurilor din celula nr. 2, în care s-a sistat de puţin timp depozitarea.

Respectiva celulă era în curs de închidere, iar administratorii depozitului au fost sancţionaţi pentru că nu au luat toate măsurile pentru prevenirea autoaprinderii.

Potrivit reprezentantului Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, conform legislaţiei, agentul economic era obligat să ia toate măsurile, în așa fel încât să evite astfel de situaţii.

Pe lângă amendă, administratorului rampei de deşeuri i s-au impus şi măsuri de remediere a deficienţelor.

Comentarii

Ultimă oră