Sari la conținut

ANSVSA anunţă că nu va interzice creşterea porcilor în gospodării

ansvsa-anunta-ca-nu-va-interzice-cresterea-porcilor-in-gospodarii

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu interzice şi nu limitează creşterea porcinelor în gosposdăriile populaţiei din România. ANSVSA face această precizare după ce în spaţiul online au apărut informaţii potrivit cărora nu vor mai putea fi crescuţi porci în gospodării.


   Potrivit instituţiei, a fost pus în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creşterea porcinelor, acestea fiind benefice pentru creşterea suinelor în sistem gospodăresc (nonprofesional), dar şi pentru dezvoltarea micilor ferme comerciale şi a celor industriale.


   „Asigurăm toţi cetăţenii crescători de porci - gospodăria populaţiei, fermă de tip A, fermă comercială - că vor putea creşte porci în România, cu respectarea măsurilor de biosecuritate specifice formei de organizare”, a transmis ANSVSA.

Comentarii

Ultimă oră