Sari la conținut

Apemin Zizin va construi o nouă fabrică la Tărlungeni

apemin-zizin-va-construi-o-noua-fabrica-la-tarlungeni

Va fi a doua fabrică a companiei, ce va fi amplasată tot în satul Zizin.

Apemin Zizin, un jucător din top zece din sectorul de apă minerală naturală, vrea să cumpere un teren de 13.000 metri pătraţi în comuna Tărlungeni (judeţul Braşov) pentru a construi o nouă fabrică, în condiţiile în care actuala fabrică nu mai permite dezvoltarea companiei prin mărirea capacităţii de producţie. Actuala fabrică a companiei se află în aceeaşi comună, în satul Zizin.

„A fost identificat în comuna Tărlungeni un teren în suprafaţă de 13.000 mp cu construcţii, care se află în procedura de lichidare, respectiv executare silită, aparţinând Apemin Zizin”, se arată într-un document publict în Monitorul Oficial.

Lichidatorul judiciar Cenţu SPRL a scos recent la licitaţie halele industriale şi alte active ale Larici SRL, care a activat în industria prelucrării lemnului.

Activele din comuna Tărlungeni au fost scoase la licitaţie cu un preţ de 790.000 de lei fără TVA, se arată pe site-ul lichidari-evaluari.ro.

Apemin Zizin este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa apelor minerale naturale, terminând anul 2017 cu o cifră de afaceri de 47,6 milioane de lei (peste 10 mil. euro), în scădere cu 13% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Profitul companiei s-a situat anul trecut la 1,6 milioane de lei şi a avut în medie 127 de salariaţi.

Anul trecut, compania a renunţat la o parte din contracte pentru realizare de mărci proprii pentru reţelele de magazine.

Compania s-a concentrat în ultimii ani pe creşterea brandului Zizin pe care l-a susţinut prin campanii de promovare şi campanii promoţionale.

Compania este deţinută de Laura şi Laurenţiu Lazăr, care au preluat pachetul majoritar al Apemin Zizin în 1997, la şase ani după ce societatea a fost înfiinţată. Cei doi au intrat în afaceri în 1992, activând iniţial în comerţ. În 1994 au pus bazele societăţii Lazăr Group Prod, cu activităţi în producţia şi comercializarea ambalajelor PET (de plastic). În 1998, Apemin Zizin a fost compania care a introdus pentru prima dată pe piaţa locală varianta de sticlă de plastic (PET) de cinci litri pentru apa minerală plată.

Zizin, brandul companiei din Braşov, este unul dintre cele mai vândute de pe segmentul apei îmbuteliate, o piaţă unde se luptă cu nume precum Borsec, Aqua Carpatica sau Dorna. Aqua Carpatica este cel mai tânăr brand care şi-a făcut loc pe o piaţă unde brandurile româneşti domină autoritar.


    Consumul de apă îmbuteliată a ajuns anul trecut în România la 90 de litri per capita, în creştere cu 25% faţă de anul precedent, arată o analiză a ZF pe baza informaţiilor de la European Federation of Bottled Waters, care citează datele companiei de cercetare Canadean. Piaţa este estimată la circa 300 mil. euro, conform celor mai recente date.

Comentarii

Ultimă oră