În vederea susţinerii elevilor care au performanţe deosebite la învăţătură, municipalitatea braşoveană va acorda o serie de burse şi în cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2017 - 2018.

  Cuantumul acestor burse variază între 30 lei/lună pentru bursa de studiu, 50 lei/lună cea de merit şi 100 de lei pe lună pentru bursa de performanţă.

  De asemenea, vor fi acordate în continuare şi burse sociale, de 25 lei/lună, pentru elevii care provin din familii cu o situaţie materială precară.

  În total, în cel de-al doilea semestru al acestui an şcolar ar urma să fie acordate 11.999 de burse, valoarea totală a acestora fiind de 3.187.000 de lei.

  Alocarea acestor sume a fost aprobată de către consilierii locali în ultima şedinţă de plen, ca de altfel şi premiile în bani care ar urma să fie acordate elevilor premianţi din clasele V - VIII.

   Valoarea acestora a rămas la nivelul anilor trecuţi şi va fi de 250 de lei pentru elevii care primesc coroniţă, de 150 de lei pentru cei care care obţin a II-a medie generală pe clasă şi de 50 de lei pentru elevii care obţin a III-a medie generală pe clasă.