Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov şi operatorul RATBV SA au introdus o nouă linie metropolitană, care deserveşte comuna Sânpetru.


Noua linie 412 circulă pe traseul Braşov, Terminal Rulmentul – str. Zaharia Bârsan – Căminul Cultural şi are, pentru început, 5 curse pe zi, de luni până vineri. 2 dintre curse sunt dimineaţa, iar celelalte 3, după-amiaza, pentru a prelua din încărcarea liniei 420 la orele de vârf.


Ca urmare a cererilor primite de la cetăţeni, s-au făcut unele modificări în ceea ce priveşte numărul de curse şi de pe linia 410, Rulmentul - Subcetate.

 

Astfel, au fost introduse 4 curse noi, iar în cazul a 2 dintre cele existente iniial a fost modificat programul.


În ceea ce priveşte linia metropolitană 411, Rulmentul - Sânpetrus-a renunţat la o cursă, deoarece s-a constatat că nu avea încărcare.
Traseul şi programul complet pentru fiecar elinie poate fi consultat pe https://ratbv.ro/trasee-si-orare/