Sari la conținut

Atleta din Brașov Alisia Sălceanu, aur la „Cupa începătorului” de la București

atleta-brasoveana-alisia-salceanu-a-cucerit-medalia-de-aur-la-cupa-incepatorului

Atleta braşoveană Alisia Sălceanu legitimată la CSU Braşov a cucerit medalia de aur în proba de 1500 m, la concursul „Cupa începătorului”, desfăşurat în Bucureşti, reuşind să le devanseze pe altetele Ilascu Irina Mihaela (argint) și Ochiana Delia (bronz), ambele legitimate la clubul CSM Suceava.

Sportiva se află într-o formă foarte bună reuşind să obțină un record personal substanţial şi la Crosul Internaţional 15 Noiembrie, unde a reuşit să cucerească medalia de bronz la categoria Copii 1 cu un timp de 18:28 pe distanţa de 5 km, fiind singura atletă din Braşov care a reuşit să urce pe podium la categoria sportivilor legitimaţi.

„Alisia este una dintre puţinele speranţe reale ale atletismului braşovean şi românesc. Talentul de care dă dovadă, este foarte rar întalnit, iar cea mai mare dorintă a mea este ca ea să poată să continue să practice acest sport şi să ajungă pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor naţionale și de ce nu şi internaţionale. Anul acesta îşi încheie prima etapa a iniţierii – categoria Copiilor, iar din ianuarie va intra în etapa premergătoare înaltei performanţe - şi anume perioada junioratului, unde este foarte important să caștige cât mai multă experienţă competiţională şi să se dezvolte armonios conform vârstei şi probelor în care se va specializa”, a declarat antrenorul sportivei, Gabriel Boga.

Comentarii

Ultimă oră