Atletismul brașovean este în doliu! Ne-a părăsit Zoltan Hegheduș - atlet fără vârstă, campion și recordmen în probele de aruncări (disc, greutate), arbitru, un om iubit și respectat de generații întregi de sportivi, antrenori, arbitri și iubitori de atletism din România. A fost un om de bază al Asociației Județene de Atletism Brașov încă de la înființarea organizației noastre, un fervent arbitru și membru al echipelor de organizare a competițiilor de atletism din municipiul și județul nostru, mai ales la evenimentul său de suflet, Crosul 15 Noiembrie.

Zoli Hegheduș s-a născut pe 23 iunie 1947 la Reșița (județul Caraș-Severin) și a murit la Brașov în ziua de joi, 8 iulie 2021. Cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o la Clubul Sportiv Steagul Roșu, fiind angajat la Uzina de Autocamioane la Secția 660 Turnătorie - Atelierul de elaborare a fontei, având încadrarea de „turnător și formator în topitorii de metal”.

La început a fost pregătit de tatăl său, apoi i-a avut ca antrenori pe Daniel Mayer la Reșița, pe Ion Benga la Dinamo București și pe apreciatul Mihai Szoke la Brașov.

A reprezentat România la mai multe ediții ale Jocurilor Balcanice, a fost campion european al cluburilor metalurgiste (Bruxelles, 1974), i-a fost acordat titlul de Maestru al Sportului, iar Clubul Olimpic Brașov i-a înmânat Diploma de Excelență pentru întreaga activitate.

Zoli Hegheduș a fost multiplu campion național și recordmen la masters la diferite categorii de vârstă, în probele de aruncări.

Duminică, 11 iulie, de la ora 17 va avea loc slujba de priveghi, la capela Cimitirului de pe strada Iuliu Maniu (în curbă, în drumul spre Primărie). Iar înmormântarea este programată a doua zi (luni, 12 iulie), în același cimitir, de la ora 16.