Sari la conținut

Comisioane redenumite, trecerea de la o dobândă fixă la una variabilă, majorarea comisionului de administrare cu procentul comisionului de risc, precizarea unor tarife unice pentru servicii care nu sunt enumerate sau  precizarea unei dobânzi penalizatoare a cărei valoare nu este specificată sunt numat câteva dintre neregulile descoperite de jurnalişti.  Situaţia este bine cunoscută şi de ANPC, din plângerile pe care le-a primit deja.Băncile sunt obligate să elimine până luni o parte dintre comisioane – cele arbitrare gen “comision de risc” – ceea ce înseamnă că în unele cazuri trebuie să scadă ratele. Singura salvare pentru bănci, deocamdată, este să accepte clientul să plătească unele comisioane sub alt nume sau să dea o dobândă mai mare.În oricare dintre situaţii, se schimbă contractul, iar clientul trebuie să semneze acest lucru. Reprezentaţii băncii vor spune că dacă nu semnează clientul, contractul va intra în vigoare prin "aprobare tacită". Cele mai multe instituţii bancare „au uitat" să-şi anunţe clienţii că trebuie să se prezinte la ghişeu pentru a semna acte adiţionale pentru cele aproximativ opt milioane de contracte de credit aflate în derulare, potrivit adevărul.ro. Totuşi, dacă clienţii s-au dus la bancă, mulţi funcţionari i-au anunţat că nu au încă actele adiţionale pregătite şi că a semna sau nu este totuna.

Comentarii

Ultimă oră