Sari la conținut

Bornescu l-a muşcat pe Bawab. A ieşit bătaie generală (Galerie Foto)

bornescu-la-muscat-pe-bawab-a-iesit-bataie-galerie-foto

Formaţia Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în ultima etapă a Ligii I, şi şi-a asigurat locul trei şi participarea în preliminariile Ligii Europa, după un meci în care s-au acordat şase cartonaşe roşii. Pentru Petrolul a marcat Hamza, în minutul 90+15, din penalti, iar pentru Gaz Metan a înscris Vitinho '43. Geraldo Alves a fost eliminat de la Petrolul în minutul 62. Meciul a fost marcat de o bătaie generală, izbucnită în minutul 65, care s-a soldat cu eliminarea jucătorilor Mircea Bornescu şi Taher Bawab. În minutul 65, Bawab a căzut în teren, accidentat, Achim l-a ridicat, împreună cu Bornescu, jucătorul medieşenilor l-a lovit pe portar, acesta a ripostat şi apoi l-a muşcat de umăr. Apoi a izbucnit o încăierare generală, care a rezultat cu eliminările lui Bornescu şi Bawab. În teren a intrat antrenorul Cosmin Contra, care s-a certat cu arbitrul Sebastian Colţescu, precum şi cu jucătorul Eric de Oliveira, fiind cu greu calmat de oamenii de ordine. După o întrerupere de aproaimativ şase minute, în care s-au înregistrat mai multe incidente între jucători, meciul a fost reluat Cosmin Contra fiind trimis în tribune. Arbitrul Colţescu a acordat 11 minute de prelungire. Gaz Metan a încheiat meciul cu patru jucători eliminaţi: Bawab, Todea, Zaharia şi Muth.

Comentarii

Ultimă oră