Sari la conținut
brasov-votul-pe-cartiere

Tractorul, Stupini şi Avantgarden, cei mai mulţi alegători prezenţi la urne. Uzina 2, Florilor şi Fundătura Hărmanului, la coada clasamentului

În municipiul Braşov, pe listele permanente s-au aflat 245.992 de persoane, iar la urne s-au prezentat 84.970 alegători, astfel că prezenţa la vot în orașul reședintă de județ a fost de 34,54 %.

Cei mai mulţi alegători s-au mobilizat în cartierele Tractorul (în special noua zonă rezidenţială), Stupini şi Avantgarden.


    Cea mai „aglomerată” secţie a fost nr. 158 de la Şcoala 30, unde şi-au exprimat votul 812 persoane. În top, foarte aproape urmează secţia 149 de la Şcoala 14 (zona Stupini), cu 810 alegători prezenţi. Pe poziţia a III-a este secţia 170 de la Şcoala Kronsdatd, unde votează mare parte din noua zonă rezidenţială a cartierului Tractorul, unde şi-au exprimat votul 788 de persoane. Topul este completat de o altă secţie (nr. 150) de la Şcoala 14, de care aparţin tot locuitori din Stupini, unde s-au prezentat 766 de alegători şi de secţia 152 din Avantgarden, unde au votat, 724 de persoane.


     La polul opus sunt secţii din cartierele Uzina 2, Fundătura Hărmanului şi Florilor, cu un număr scăzut de alăgători care și-au exercitat dreptul la vot!

De exemplu, la secţia 178 de la Colegiul Remus Răduleţ au fost prezenţi puțin peste 200 de alegători, iar la secţia 55 de la Şcoala 11, 204. La secţia de la Colegiul de Transporturi unde votează cei din Fundătura Hărmanului și-au exprimat dreptul la vot 220 de alegători.

Comentarii

Ultimă oră