Sari la conținut

Brașovul, în top 10 național din punct de vedere al ratei criminalității

brasovul-in-top-10-national-din-punct-de-vedere-al-ratei-criminalitatii

În ultimii douăzeci de ani, rata criminalității s-a redus la mai bine de jumătate din valoarea maximă înregistrată la sfârșitul anilor ‘90. Factorii socio-economici au influențat puternic evoluția ratei criminalității din România.

O treime din județele României au cunoscut o evoluție sinuoasă a ratei criminalității, cu un ecart foarte mare între valoarea minimă și valoarea maximă înregistrate într-un interval de timp redus.

Cotidianul.ro a realizat o analiză amplă a criminalității înregistrate în fiecare județ al României. Astfel, dacă în 1998 lider în topul criminalității era județul Mehedinți, în 2016 primul loc a fost ocupat de Tulcea. Harta interactivă a criminalității din România este disponibilă pe cotidianul.ro.

O situație îngrijorătoare este întâlnită în județele pe teritoriul cărora se află foste zone de exploatație minieră. Așadar, în județul Bihor, rata criminalității aproape s-a dublat pe parcursul unui an, atingând nivelul maxim înregistrat la nivel național. Un exemplu similar este cel al județului Mehedinți, care a înregistrat timp de cinci ani consecutiv, din 1998, cele mai ridicate valori ale ratei criminalității din România.

Acum, harta criminalității arată radical diferit, polii criminalității concentrându-se în sudul și estul țării. Transilvania și-a menținut evoluția echilibrată a ratei criminalității, menținându-se de-a lungul a două decenii în topul cu cea mai mică rată a criminalității.

În estul țării sunt câteva județe care atrag atenția prin creșterea accelerată a ratei criminalității: Vaslui, Vrancea, Brăila și Tulcea, care ocupă și locul întâi în clasamentul național în 2016.

Brașov este județul în care rata criminalității a crescut începând cu 2010, de la 200 la aproape 300 de condamnări la 100.000 de locuitori, ceea ce a poziționat județul nostru în top 10 al ratei criminalității. În anul 2016, valoarea ratei criminalității cunoaște o scădere, înregistrându-se 212 condamnări la 100.000 de locuitori.

Comentarii

Ultimă oră