Sari la conținut

Bucureștiul, pe harta sportului mondial prin Forumul Sportului Românesc, eveniment ce a marcat Centenarul Marii Uniri

bucurestiul-pe-harta-sportului-mondial-prin-forumul-sportului-romanesc-eveniment-ce-a-marcat-centenarul-marii-uniri

Institutul Sportiv Român a pus Bucureștiul pe harta sportului mondial printr-un eveniment unic. Forumul Sportului Românesc, eveniment ce a marcat Centenarul Marii Uniri, a reunit la Palatul Parlamentului, pentru trei zile, specialişti de renume mondial, mari sportivi români, reprezentanți ai corpului diplomatic, dar și specialiști din mediul privat.


Președintele Institutului Sportiv Roman, Adrian Socaciu: “Sportul este un element vital, singurul care poate da în același timp suflet, energie și disciplină unui individ, putând educa și mobiliza în același timp generații întregi. De aceea am considerat important să marcăm și în sport Centenarul Marii Uniri prin organizarea acestui eveniment. Forumul Sportului Românesc a adus laolaltă experți și personalități din domeniul sportului mondial, în scopul de a celebra, a analiza, a rememora și a onora trecutul care ne aduce acolo unde suntem în prezent. Am dori să le mulțumim sincer tuturor celor care au contribuit si participat la acest eveniment și cu care am schimbat cunoștințe și experiențe pentru construcția fundației unui viitor mai bun, pentru și din sport, în România.”


Președintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, antrenorul de gimnastică Octavian Bellu, directorul general al CSM Bucureşti, Gabriela Szabo, secretarul general al Federației Internaționale de Sport Universitar (FISU), Eric Saintrond, șeful serviciului juridic de la Real Madrid, Miguel Maria Garcia Caba, presedintele Raiffaisen Bank Romania, Steven van Groningen s-au numărat printre cei care au luat cuvântul în cadrul Forumului. De asemena, evenimentul a reunit 75 de speakeri internaționali, din 35 de țări de pe 5 continente (America, Asia, Australia, Africa și Europa), 1680 de minute de dezbateri, trei conferințe plenare și 16 paneluri tematice.


„Interesul pentru acest forum este foarte mare, prin prezența unor speakeri de calitate. Am propus ca acest forum să fie o acțiune ciclică și felicit Institutul Sportiv Român pentru această inițiativă”, a declarat Octavian Bellu.


Președinte Institutului Superior de Drept și Economie din Madrid, Jordi Pintó Sala, a ținut o cuvântare despre importanța eticii în lumea sportului, precizând că este o componentă care poate aduce beneficii economice importante.

„Este extrem de importantă selecția persoanelor care au vocația și abilitățile necesare în lumea sportului. Este fundamental să înveți etica în lumea sportului, pentru că etica este absolut profitabilă pentru un profesionist, nu numai din punct de vedere moral, dar și economic. Etica este cea mai bună publicitate a unei persoane – o persoană morală este o persoană cu o imagine bună. Iar o astfel de pregătire se face cel mai bine într-un cadru internațional, motiv pentru care doresc să felicit Institutul Sportiv Român pentru organizarea unor congrese precum acesta”, a subliniat Jordi Pintó Sala.


Raffaele Chiulli, preşedintele Asociaţiei Federaţiilor Olimpice (ARISF), a vorbit despre importanța luptei împotriva dopajului și rolul educației în formarea sportivilor de performanță. „Felicitări Institutului Sportiv Român pentru organizarea Forumului Sportului Românesc. Educația este absolut crucială, este o investiție care se întoarce într-un timp foarte scurt. Educația înseamnă, încă dintr-o fază timpurie, respectarea de către sportivi nu
numai a regulilor, a competitorilor, dar și respectarea sportului curat, reprezintă lupta împotriva dopajului și cea care garantează că oamenii care câștigă sunt cu adevărat cei mai buni și nu cei care folosesc mai bine substanțele farmaceutice sau de altă natură și alte metode pe care le experimentăm în prezent, cum ar fi dopajul mecanic. Astfel, educația este crucială și oamenii ca noi, care au privilegiul de a avea roluri cheie în guvernarea sportului, sunt primii care trebuie să conducă prin exemplu”.


„Locul şi rolul României în contextul sportului mondial, la 100 de ani de la Marea Unire” a fost tema evenimentului, iar printre subiectele abordate s-au numărat: educaţie pentru şi prin sport, provocări şi ameninţări în sport, match fixing, integritate, dopaj, tehnologie, sportul profesionist, provocări juridice, sport pentru toţi şi multe altele.

Evenimentul, prezentat de artistul Aurelian Temișan, care a susținut și un concert în cadrul dineului din deschidere, s-a bucurat de prezența Corului Madrigal, care a interpretat imnul național al Româniai, precum și un deosebit recital. Mai mult, cei prezenți au avut parte de o expoziție foto cu 60 de campioni olimpici ai României din toate timpurile. Nu în ultimul rând, în cadrul forumului a avut loc lansarea volumului „100 de ani de sport românesc”, o producție a Institutului Sportiv Român în colaborare cu Agerpres.

Comentarii

Ultimă oră