Sari la conținut

Burcea, după tragere: "O calificare ar însemna enorm. Presiunea nu este pe noi"

burcea-dupa-tragere-o-calificare-ar-insemna-enorm-presiunea-nu-este-pe-noi

În urma tragerii la sorți de marți, de la Viena, Corona Brașov va juca în compania echipei HC Odense (Danemarca), în sferturile de finală ale Cupei EHF.

Antrenorul echipei Corona, Bogdan Burcea a declarat că a fost o tragere bună pentru echipa pe care o antrenează.

„Am picat cu unul dintre adversarii accesibili care au rămas în competiție iar asta este foarte bine pentru noi. De asemenea, este bine că jucăm primul meci în deplasare și manșa retur pe teren propriu, unde s-a văzut că suntem mai puternici datorită suporterilor extraordinari pe care îi avem alături de noi. Primul joc va conta însă foarte tare, pentru că este important să scoatem un scor bun la ele. Presiunea nu este neapărat pe noi, așa că vom merge să ne jucăm șansa. Sper din tot sufletul să avem fetele sănătoase la ora meciului și să fim feriți de accidentări în jocurile pe care le avem de disputat în campionat. Ar însemna enorm o calificare în semifinalele competiției, în primul rând pentru fete, care au muncit foarte mult pentreu acest lucru, dar și pentru suporterii care ne-au fost alături și ne-au încurajat în meciul contra Romanului. În mare măsură, califuicarea se datorează și lor”, a spus Bogdan Burcea.

Comentarii

Ultimă oră