Sari la conținut

Călători în pericol, în Tohanu Nou! Alcoolemie de 0,99

calatori-in-pericol-in-tohanu-nou-alcoolemie-de-099

Este vorba despre 8 persoanele aflate într-un microbuz al cărui şofer urcase la volan, deşi avea o alcoolemie de 0,99 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii Stațiunii Bran au defășurat o acțiune pentru verificarea legalității activității de transport public de persoane. Poliţiştii l-au oprit în trafic, în Tohanu Nou, pe şoferul microbuzului pentru control. El transporta muncitori cu o maşină care aparține unei firme ce efectuează curse regulate pentru transport angajați la o societate din incinta Parcului Industrial Râșnov. Din nefericire, oamenii legii au stabilit că şoferul microbuzului băuse bine. Rezultatul testului a indicat o alcoolemie de 0,99 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice şi i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea  infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile  publice sub influența alcoolului.

Comentarii

Ultimă oră