Sari la conținut

Ce a determinat declanşarea incendiului de la „Maternitatea Giuleşti”

ce-a-determinat-declansarea-incendiului-de-la-maternitatea-giulesti

Incendiul de la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia şase nou-născuţi au murit şi alţi cinci au fost răniţi, a fost determinat de încălcarea unor reguli esenţiale pentru funcţionarea în siguranţă a unităţii, arată Judecătoria Sectorului 6, în motivarea deciziei de condamnare din dosar. „Incendiul a fost determinat de încălcarea unor reguli esenţiale pentru funcţionarea în siguranţă a unităţii, verificarea cu regularitate a instalaţiei electrice fiind necesară pentru înlăturarea riscurilor de scurtcircuitare şi incendiu, iar obligaţia de supraveghere în permanenţă a pacienţilor fiind primordială în activitatea de terapie intensivă”, se arată în motivarea instanţei. Judecătoria Sectorului 6 mai subliniază, în motivare, că „decesele şi vătămările corporale s-au produs chiar într-o unitate sanitară, instituţie ce este înfiinţată tocmai pentru a salva de la deces, prin acordarea tratamentelor medicale şi supravegherea pacienţilor”. „În ceea ce priveşte sursa de iniţiere a incendiului, s-a stabilit că aceasta a fost supraîncălzirea elementelor de contact ale ştecherului cablului de alimentare cu energie electrică a aparatului de aer condiţionat", se mai precizează în documentul citat, relatează mediafax.ro.

Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" - Maternitatea Giuleşti. Atunci au fost duşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit în incendiu, iar două perechi de gemeni - doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă - şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".

Comentarii

Ultimă oră