Sari la conținut
ce-facem-azi-1-decembrie-prin-brasov

Carnaval la Patinoar

Astăzi, 1 decembrie, la Patinoarul Olimpic din Brașov, va avea loc a treia ediție a evenimentului Carnaval la Patinoar.

În acest an, carnavalul va reuni copiii din centrele de plasament din Hărman, Lunca Câlnicului, Prejmer și Teliu.

Evenimentul, organizat de Asociaţia Social Unimage, s-a născut din dorinţa de a oferi tuturor copiilor din județul Braşov clipe frumoase pe gheaţă.

La edițiile precedente s-au orgnizat concursuri, s-au oferit premii, diplome și medalii, iar Moș Nicolae le-a adus multe dulciuri şi fructe copiilor cuminţi.

Cel de-al treilea eveniment caritabil Carnaval la Patinoar va avea loc în intervalul orar 12 – 14.30.

Expoziție cu fosile de acum 7 milioane de ani, la Râșnov

Începând de astăzi, 1 decembrie, vizitatorii Dino Parc vor putea explora o colecţie ştiinţifică inedită de fosile ale unor mamifere preistorice care au trăit pe teritoriul ţării noastre în Pliocen şi Cuaternar, în urmă cu 7 milioane de ani.

Lansată cu ocazia Zilei Naţionale a României, expoziţia realizată în parteneriat cu Universitatea Bucureşti, va pune la dispoziţia vizitatorilor o selecţie de fosile aflate în stare foarte bună de conservare, printre care un craniu al ursului de peşteră, molari de rinocer şi mamut cu blană ori o mandibulă a uriaşului Deinotherium şi multe alte exponate la fel de interesante.

Dino Parc Râşnov şi Universitatea Bucureşti se află la cea de a 5-a colaborare.

Cu Natura în Atelier

Într-o lume a smartphone-urilor şi a internetului, copiii se conectează din ce în ce mai greu la natură, cea mai importantă sursă de energie şi de frumos de care ne putem bucura.

Şi fiindcă iarna e aproape şi frigul ne ţine uneori şi mai departe de natură, consilierii psihologici s-au gândit să o aducă în atelier.

Astfel, astăzi, 1 decembrie, de la ora 16.30 sau de la ora 18.30, pe str. Avram Iancu, nr. 76, au loc atelierele de conectare cu natura prin diverse creaţii din materiale naturale.

Participanții învață să imite felul în care natura creează: spontan şi în relaţie și își dezvoltă creativitatea, bucurându-se de ceea ce natura oferă.

Atelierele se adresează copiilor cu vârsta de peste 8 ani și au costul de 50 de lei. Înscrieri se pot face pe email artterapiebrasov@gmail.com sau la telefon 0721 439 717.

Povești în lut – viața în lucruri simple

Bucuria vine din lucrurile simple. Asta este deviza Corinei Baroianu care organizează astăzi, 1 decembrie, de la ora 15, un atelier de modelaj în lut și lucru la roata olarului.

Astfel, participanții vor avea ocazia de a petrece timpul într-un mod creativ și plăcut și de a-și scrie propria poveste in lut!

Atelierul are loc pe strada Dobrogea, nr. 9, și o oră și jumătate de modelaj în lut are costul de 25 de lei. Pentru înscrieri și detalii suplimentare, accesați pagina de Facebook Atelier de creatie artistica by Corina Baroianu.

Ziua Națională, alături de juni, în Piața Unirii

Braşovenii sunt asteptaţi astăzi, 1 Decembrie, de la ora 12, în Piaţa Unirii din Prund, la festivitatea dedicată Zilei Naţionale a României, organizată de Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi, în parteneriat cu Serviciul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov.

Evenimentul va debuta cu un serviciu religios dedicat memoriei eroilor neamului, oficiat de către un sobor de preoţi de la parohia Bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Braşovului.

Apoi are loc o depunere de coroane la Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Unirii. In continuare, un ansamblu folcloric coordonat de Adrian Vălușescu va oferi publicului un spectacol de muzică specifică Ţării Bârsei şi Ardealului, programat între orele 13 și 14.

Spectacolul folcloric va fi deschis, în mod traditional, prin jucarea vechii hore a junilor.

Braşovenii, aşteptaţi să sărbătorească româneşte

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită la Brașov, cu un spectacol folcloric, de la ora 12:30, la Centrul Cultural Reduta.

Invitaţi pe scenă vor fi interpreţii de muzică populară: Cornelia Radocea, Andreea Jitea, Doru Pop şi Mugurel Grama, alături de Orchestra Populară „Ţara Bârsei”, Ansamblul Folcloric „Poieniţa” şi Ansamblul „Crai Nou” al Palatului Copiilor din Braşov.

Intrarea la spectacol va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Potrivit organizatorilor, unirea tuturor provinciilor locuite de români a fost un ideal pentru care s-au luptat şi sacrificat generaţii de ardeleni, moldoveni şi munteni. Patriotismul acelor români adevăraţi ar trebui să fie nu doar un model pentru toţi cei de azi, dar şi o obligaţie pentru moştenirea lăsată.

Comentarii

Ultimă oră