Sari la conținut

Cea mai mare parte din Schei, fără apă curentă, din cauza unei avarii

cea-mai-mare-parte-din-schei-fara-apa-din-cauza-la-o-avarie

Astăzi, la ora 18:40, la conducta ce alimentează cu apă o parte din străzile aflate în cartierul Schei s-a înregistrat un defect major, fapt ce a condus la sistarea furnizării serviciului pentru a limita eventuale pagube în zona respectivă.

Conducta magistrală de apă de pe strada Matei Basarab, care deservește mai multe străzi din Schei, s-a spart pentru a doua oară în decurs de o săptămână. Șuvoaie de apă s-au scurs la vale pe străzile Traian Vuia și Karl Lehmann, amenințând să inunde curțile din zonă.

Un echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și altul de la Compania Apa au intervenit imediat la fața locului. „Magistrala de 500 de milimetri s-a mai spart o dată săptămâna trecută. În acest moment, un echipaj de la intervenții este la fața locului. Primul lucru pe care l-a făcut echipa a fost să execute manevre în sistemul de distrubuție a apei, astfel încât să fie cât mai puține persoane afectate de avarie, într-un cuvânt, să reducem pierderile“, a declarat Teodor Sava, director de exploatare la Compania Apa Brașov.

Străzile afectate sunt: Dobrogeanu Gherea, Emil Gârleanu, Pajiștei, Retezat, Coastei, C.Lacea, Bisericii Sf.Nicolae, Țibles, Ecaterina Varga, Vrancei, Mălăiești, Harghita, Petofi Sandor, Luca Arbore, Costitei, Curcanilor, Clăbucet, Anton Pann, Ciocârliei, Junilor, Podragu, Gheorghe Sion.

„La acest moment echipele de intervenţie lucrează pentru identificarea cauzei care a determinat această avarie. După identificarea cauzelor vom putea estima un interval rezonabil de timp în care vom relua serviciul de alimentare cu apă potabilă a străzilor afectate. Vom reveni în cel mai scurt timp posibil cu noi informaţii asupra modului în care evoluează lucrările”, au anunțat reprezentanții Companiei Apa.

Compania Apa informează consumatorii din zonele afectate că asigură cisterne cu apă potabilă, la cerere (tel. 0268 926).

Comentarii

Ultimă oră