Sari la conținut

Cercetaţi penal pentru că au emis file cec fără acoperire

Polițiștii Serviciului de  Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva a două persoane care sunt acuzate că au emis file cec fără acoperire. Astfel, un bucureștean de 50 ani este cercetat pentru  săvârșirea infracțiunii de emitere file CEC fără a avea la tras  disponibil suficient, conform Legii 59/1934, întrucât în data  de  25.03.2010 a emis, în calitate de reprezentant al unei firme, în condiții  ilegale o filă cec, în valoare de 7.701,02 lei. În acest caz prejudiciul a fost recuperat de  polițiști. Cea de-a doua persoană cercetată este un brașovean de 29 ani care este cercetat  pentru săvârşirea infracţiunii de  înșelăciune. Acesta este acuzat că în 2011, în calitate de administrator al unei societăți, a emis  două file cec către un beneficiar, care au fost refuzate la plată  pentru motivul “lipsă totală disponibil”, prejudiciu  nefiind recuperat până în prezent, au precizat poliţiştii.

Comentarii

Ultimă oră