Poți transforma orele obositoare la volan într-o perioadă de relaxare în care te poți odihni, poți citi, lucra la laptop sau poți admira peisajul din patul tău de la vagonul de dormit sau cușetă.

 

Din 8 aprilie CFR CALATORI introduce un serviciu nou: vagoane de dormit sau cușetă în compunerea trenurilor de lung parcurs, cu circulație pe timp de zi, și cu ofertă de preț specială.În prima etapă, aceste vagoane vor fi introduse pe rutele Iași – Timișoara și retur și București Nord – Baia Mare și retur.

 

Veți avea mai mult confort, cu doar 20 de lei în plus față de tariful achitat în mod obișnuit la călătoria la clasa 1. La vagonul de dormit cu 2 locuri, costul suplimentului de pat va fi de 20 lei, reducerea fiind de 75% pe oricare din relațiile incluse pe ruta București Nord – Baia Mare. În funcție de tipul cușetei, reducerea este de 27% și de 25% din prețul suplimentului de pat. Practic, suplimentul de pat va fi 40 lei și respectiv 30 lei, la trenurile IR.

 

Vagoanele de dormit și cușetă sunt dotate cu instalații de climatizare și prize electrice. Serviciul va fi extins ulterior și pe alte rute, în funcție de solicitările călătorilor și de condițiile specifice trenurilor.