Sari la conținut

Circ amendat la Brașov. Mai multe reprezentații vor fi scoase din program

circ-amendat-la-brasov-mai-multe-reprezentatii-vor-fi-scoase-din-program

Mai multe reprezentații ale Circului „Gartner” vor fi scoase din program pentru că intră sub incidența noii legi privind protecția animalelor.

În cursul zilei de luni, o echipă de inspectori din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov a efectuat un control la Circul „Gartner” din Brașov, cu scopul verificării condițiilor de sănătate, bunăstare și igienă ale animalelor deținute.

„Acțiunea s-a petrecut în urma solicitării unor asociații de protecția animalelor, privind suspiciuni de nerespectare a Legii nr. 171/2017, care modifică și completează Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

În urma controlului s-a constatat că circul deține notificare de funcționare pentru perioada 27 iulie – 6 august 2017. În cadrul circului există animale domestice (ponei, măgari, vaci) și animale sălbatice (elefant, lame, zebre).

Administratorul circului a declarat în scris că și-a însușit prevederile legii privind protecția animalelor și în consecință va scoate din program reprezentanțiile cu animalele care intră sub incidența Legii nr. 171/2017. S-a solicitat ca aceste animale să fie cazate într-un adăpost corespunzător până ce vor fi relocate.

A fost aplicată o sancțiune în valoare de 1.000 de lei pentru neasigurarea posibilității de mișcare suficientă a animalelor menționate în spațiile de cazare ale circului”, a declarat dr. Dorin Enache, director executiv al DSVSA Brașov. Acesta a mai precizat că starea de sănătate a animalelor este una corespunzătoare, iar analizele obligatorii sunt efectuate la zi.


    Reprezentanții DSVSA vor monitoriza în continuare circul în vederea verificării în permanență a stării de sănătate și bunăstare a animalelor, în special în ceea ce privește furajarea și adăparea lor.

Comentarii

Ultimă oră