Sari la conținut
circulatie-ingreunata-pe-dn1-pana-pe-10-iunie

Reparat în urmă cu mai puţin de doi ani, pasajul de la ieşirea din Predeal spre Azuga a intrat iar în şantier de câteva zile, după ce au fost descoperite probleme la rosturile de dilataţie.

Reabilitarea pasajului a început în 2015, iar mai multe luni s-a circulat pe un singur fir. Lucrările au fost executate de o firmă bucureşteană, iar procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor a fost semnat în septembrie 2016.

Acum, potrivit șefului Secției de Drumuri Naționale Brașov, Horia Stancu, lucrările sunt în perioada de garanţie, astfel că intervenţiile din această perioadă se fac pe cheltuiala constructorului. Lucrările sunt estimate a dura aproximativ o lună.

În această perioadă, în zilele lucrătoare se va circula pe un singur fir, iar în weekenduri şi în minivacanţa de Rusalii, pentru a evita ambuteiajele, vor fi deschise ambele sensuri.

De asemenea, pentru a se evita ambuteiajele, reprezentanţii SDN Braşov le recomandă şoferilor să folosească ruta alternativă DN1A (Ploieşti - Vălenii De Munte - Cheia - Săcele - Braşov).

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, lucrările de înlocuire a rosturilor de dilatare ale pasajului ar urma să se încheie în 10 iunie.

Comentarii

Ultimă oră