Sari la conținut

Corona caută victoria cu numărul 10 în Liga Naţională

corona-cauta-victoria-cu-numarul-10-in-liga-nationala

Corona Braşov caută succesul cu numărul 10 din Liga Naţională de handbal feminin. Zamfir şi compania au un moral excelent şi nu concep decât victoria în disputa de pe teren propriu cu SCM Craiova.

Handbalistele de la Corona Braşov traversează o formă excelentă. Calificate în sferturile de finală ale Cupei EHF şi la un pas de podium în Liga Naţională, fetele antrenate de Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece vor să obţină o nouă victorie în campionat, cu SCM Craiova.

Braşovencele au tras tare la antrenamente şi în această săptămână, însă nu au fost ocolite de probleme. Daniela Raţiu este singurul pivot disponibil din lotul echipei de sub Tâmpa.

„Eu sper să am evoluţii foarte bune de acum încolo. SĂ mă ajute şi echipa, pentru că am nevoie şi de fete şi eu să le ajut la rândul meu pe ele” - Daniela Raţiu, pivot Corona
„Noi vrem să demonstrăm că a fost o întâmplare meciul cu Clujul de aici şi meciurile în care nu am arătat ceea ce se aşteaptă toată lumea” - Elena Dincă, extremă Corona

În clasament, Corona ocupă locul 4 după 16 etape, cu 29 de puncte, la două lungimi în spatele Dunării Brăila. Craiova este pe 7.

„Trebuie să învăţăm să gestionăm pe tot parcursul jocului rezultatul în favoarea noastră. Asta se face printr-o prestaţie foarte bună din partea tuturor: apărării, atacului, aportul tuturor jucătoarelor care intră de pe bancă” - Bogdan Burcea, antrenor Corona

Meciul dintre Corona Braşov şi SCM Craiova este programat duminică, de la 11.30.

Comentarii

Ultimă oră